Narcissists

Relaţia copilului cu membrii familiei

Miniştrii europeni ai Educaţiei insistă asupra necesităţii ca şcolile să adopte , în educaţia civică democratică un demers bazat pe coerenţă şi durată. Această ucenicie ar trebui să înceapă la o vărstă fragedă şi să utilizeze deplin posibilităţile oferite de programele şcolare şi de activităţile extraşcolare inclusiv contactele cu organizaţiile pentru drepturile omului. Cum planul şi modul de organizare al şcolii pot constitui un important element al educaţiei sociale a elevilor , unităţile şcolare ar trebui să constituie comunităţi democratice care să creeze ocazia dialogului şi participării atât penrru elevi cât şi pentru părinţi, manifestând consideraţi şi respect pentru toţi membrii lor. Misiunea educaţiei civice constă în dezvoltarea spiritului democratic , în stimularea iniţiativei, participării active şi responsabile a cetăţenilor la viaţa politică .

În prezent, societatea românească resimte absenţa culturii civice, a educaţiei sentimentului colectivităţii, a respectului faţă de lege, toate promovate de o disciplină comună recunoscută ca necesară. Şcoala şi familia sunt cei doi piloni de rezistenţă ai educaţiei , iar între aceştia şi comunitate , mediul extraşcolar şi extrafamilial , pendulează copilul , obiect şi subiect al educaţiei. Dacă aceste medii educaţionale se completează şi se susţin , ele asigură într-o mare măsură buna integrare a copilului în activitatea şcolară şi pe plan general în viaţa socială .

Şcoala trebuie să aibă contacte cu toate instituţiile sociale interesate direct sau tangenţial de domeniul educaţiei copilului de vârstă şcolară şi să stabilească relaţii de cooperare şi colaborare. Ea contribuie la transmiterea moştenirii culturale şi facilitează învăţarea individuală şi colectivă .

Totodată şcoala face posibilă participarea grupurilor şi colectivităţilor la viaţa publică , elaborarea şi luarea deciziilor. Schimbul de informaţii favorizează interacţiunea socială şi permite unui număr mare de oameni să ia parte activă la soluţionarea problemelor care îi privesc .

Personalitatea educatorului este ” izvorul şi reglatorul ” actului educativ şi că scopul formal al educaţiei moral –civice nu poate fi altul decât acela al formării omului destoinic a se conduce singur pe calea binelui , a adevărului , a dreptăţii şi a frumosului . Conturarea profilului moral al individului şi moralitate se obţin cu fapta , nu cu vorba şi , în nici un caz cu indiferenţă , fără angajarea educatorului . Este nevoie de reacţii şi atitudini deschise , exprimate în beneficiul celui educat.

Educatorul va trebui , apreciază Spencer , să –şi arate pe faţă cu vorba şi cu fapta , mâhnirea şi indignarea pentru abateri , bucuria şi satisfacţia în caz de bună purtare. Elevul să nu fie , însă , lipsit de dragoste ,de afecţiune.

Pentru a deveni om cu adevărat , pentru a se cunoaşte şi domina pe sine , omul trebuie să caute să –şi satisfacă trebuinţe psihosociale specifice , cum sunt nevoia de identitate, de apartenenţă la grup , de acceptare şi apreciere din partea celorlalţi , nevoia de statut şi de participare.

În vederea asigurării depline a protecţiei copiilor , Codul Familiei precizează caracterul drepturilor părinteşti subliniind că părinţii exercită drepturile lor în interesul copiilor, indisolubil legate de interesele societăţii democratice.

Andre Berge spunea că ” Mediul familial îl satisface pe copil în măsura în care răspunde trebuinţelor sale elementare , adică în măsura în care este un mediu afectiv şi protector , dublă condiţie indispensabilă pentru ca fiinţa tânără să înveţe să se construiască pe sine , să se situeze în raport cu ceilalţi efectuând , fără pericol , primele sale experienţe sociale şi sentimentale .“ Creştera copiilor constituie pentru părinţi nu numai o datorie faţă de copil , dar şi o sarcină faţă de comunitate.

Familia are în societate funcţii bine determinate :

- Funcţia biologică care constă în perpetuarea speciei umane prin procrearea şi creşterea copiilor , condiţie primordială a existenţei societăţii . Capacitatea fiinţei umane de a avea urmaşi este singura ei revanşă asupra morţii . Funcţia socială prin care familia conferă individului sentimentul de siguranţă , îl ajută să depăşească obstacolele , să dobândească echilibrul emoţional . În familie , copilul găseşte căldura sufletească decare are atâta nevoie.

- Funcţia economică constă în crearea condiţiilor materiale necesare vieţii şi dezvoltării membrilor familiei .

- Funcţia educativă se referă la faptul că familia are un rol foarte important în transmiterea limbii , a obiceiurilor , a modelelor comportamentale , urmaşilor ei . În familie , copilul învaţă să se aprecieze pe sine şi pe ceilalţi , depinde de un anumit mod de viaţă , vine în contact cu valorile şi normele societăţii . Familia joacă un rol important în ecucaţia civică a copiilor .

- Funcţia culturală care , deşi stă la baza procesului de educare a copiilor , ea nu trebuie confundată cu funcţia educativă şi are ca finalitate integrarea eficientă a individului în societate , dar urmăreşte şi crearea de individualităţi bine pregătite care să aducă o contribuţie maximă la transformarea şi progresul societăţii .

În Declaraţia Universală a Drepturilor Omului se precizează că Familia constituie elementul fundamrntal al societăţii .Ea ocroteşte copilul şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii. Copilul stabileşte primele relaţii şi experienţe sociale cu părinţii şi fraţii săi , deci în familie. Integrarea lui socială va fi mai uşoară dacă va înţelege de timpuriu că alături de drepturi , îi revin şi anumite responsabilităţi.

Obiectivul principal al acţiunii educative este formarea personalităţii copilului , care este urmărit atât în familie , cât şi în şcoală , astfel încât sarcinile şcolii şi ale familiei în materie de educaţie şi instrucţie se împletesc şi se sprijină reciproc. În cadrul abordărilor contemporane ale fenomului educaţional se impune tot mai mult implicarea cadrelor didactice în relaţii de cooperare cu părinţii copiilor şi cu alţi factori sociali interesaţi de educaţie . Rolul cadrelor didactice nu se reduce doar la educaţia la catedră sau în clasă , ci presupune o activitate de acest gen în fiecare relaţie cu elevii şi familiile acestora , desfăşurând o muncă de dezvoltare , de conducere şi de îndrumare. O relaţie eficientă cadru didactic – părinte presupune , printre altele , o ascultare activă , implicarea familiei în acţiunile extraşcolare ale copilului , cultivarea şi practicarea toleranţei faţă de un punct de vedere diferit.

Comunicarea cadrului didactic cu familia elevului se poate face prin :

-Activităţi de informare şi consiliere a părinţilor , care pot fi zilnice după orele de curs ;

-Vizite la domiciliu de câte ori e nevoie ;

- Lectoratele cu părinţii – lunar ;

-Adunările comune părinţi – elevi ;

-Întruniri ale comitetului de părinţi pe clase ;

-Comunicarea prin poştă (scrisori de înştiinţare cu antetul şcolii ) sau prin poşta electronică ;

-Comunicarea prin telefon .

În funcţie de categoria în care se înregistrează părinţii elevului (interesaţi sau dezinteresaţi de tot ceea ce se întâmplă cu propriul copil ) cadrul didactic parcurge o serie de etape menite să optimizeze relaţia şcoală – familie :

- Îşi fixează şi întreţine cât mai multe discuţii individuale evitând în cazul celor cu copii –problemă prezentarea în cadrul şedinţelor a rezultatelor şcolare şi absenţelor;

- Iniţiază şi menţine o legătură strânsă cu familia elevului şi poartă un dialog deschis şi sincer extins în afara orelor de curs prin convorbiri telefonice , scrisori ;

- Stabileşte şi planifică din timp tematica şedinţelor şi lectoratelor cu părinţii ;

- În cazul elevilor problemă se implică activ în procesul de educare a familiei , ea reprezentând sursa principalelor atitudini greşite ale copiilor. Familia trebuie convinsă că numai acordând timp şi atenţie copilului va putea să-l ajute să depăşească dificultăţile apărute;

-Încearcă stabilirea unei legături reciproce , apropiate şi permanente cu părinţii pentru ca aceştia , din proprie iniţiativă , să contacteze cadrul didactic pentru a se interesa de situaţia şcolară a elevului.

-Părinţii pot participa alături de cadrul didactic şi de copii la activităţile şcolare şi extraşcolare.

Pretutindeni trăiesc oameni , semeni ai noştri , împreună cu care formăm comunitatea . Toţi avem îndatoriri unii faţă de ceilalţi , dar îndeplinirea acestora nu este un lucru greu dacă de mici ne obişnuim să respectăm , să ajutăm , să fim politicoşi ,înţelegători , să iubim munca să apreciem binele, adevărul , frumosul , să luptăm pentru triumful acestora. Între membrii unei comunităţi se stabilesc o mulţime de relaţii : de prietenie , de vecinătate ,de rudenie , de muncă , de competiţie. Toţi avem nevoie de semenii noştri, de comunitate , dar în acelaşi timp şi comunitatea are nevoie de noi. Societatea îi modelează pe oameni dar la rândul lor , oamenii intervin permanent în procesul de transformare a societăţii.

Mihai Eminescu spunea că “ Oamenii nu se deosebesc atât prin ceea ce zic , cât prin ceea ce fac”.

Comunitatea este cea care oferă mediul prielnic pentru desfăşurarea unor activităţi comune

-Vizite la muzee , expoziţii ;

-Vizionarea de filme , spectacole ;

-Excursii şi vizite organizate în oraş sau în afara oraşului ;

-Însoţirea elevilor la concursuri şcolare , festivaluri artistice ;

-Simpozioane , seminarii având ca temă relaţiile şcoală –familie –comunitate.

Comunitatea are aşadar un rol important alături de şcoală şi familie în educaţia elevului.

Valoarea educaţiei creşte într-o lume în care schimbările s-au accelerat simţitor , într-o societate a opţiunilor individuale şi sociale multiple , marcată de o multitudine de tranziţii , de naturi diferite .Educaţia este somată să răspundă provocărilor unei lumi a societăţilor şi indivizilor în derută , o lume în care s-au pierdut şi se pierd repere , sisteme de referinţă , iar sistemele etice se află în criză. Ea trebuie să construiască drumuri noi pentru speranţă , prin formarea unor cadre cât mai flexibile , a unor capacităţi şi comportamente capabile să facă faţă schimbării permanente şi să adapteze elevul la incertitudine şi complexitate . Şcoala este chemetă să contribuie decisiv la reconstrucţia spirituală , la redefinirea unor noi sisteme de valori.

Educaţia răspunde atât cererii sociale cât şi nevoilor şi aspiraţiilor individuale . Presupune eliberarea de energii lăuntrice şi depăşirea , prin împlinirea armonioasă şi creatoare , a insecurităţii , inferiorităţii şi dependenţei pe care le poate simţi fiinţa umană într-o societate aflată în schimbare rapidă.

În prezent România cunoaşte o încercare de redefinire a rolului social al educaţiei , în contextul unui ” parteneriat pentru educaţie ” , un dialog deschis , lucid , responsabil , între toţi factorii educaţionali (familie , Biserică , şcoală , comunitate locală ).Şcoala se deschide spre mediul comunitar şi se fac propuneri de realizare a osmozei şcoală- comunitate (şcoala în comunitate şi comnitatea în şcoală ) , în perspectiva înţelegerii şcolii ca un centru cultural şi civic , centru complex de învăţare la îndemâna tuturor , tineri şi mai puţin tineri.

Prin programe şi acţiuni specifice se creează şi se dezvoltă legături multifuncţionale şi societatea civilă.

Referinte:

1. Bistriceanu , Corina Sociologia familiei , Editura Fundaţiei România de Mâine , Bucureşti -2004

2Şerdean Ioan , Pedagogie Editura Fundaţiei România de Mâine , Bucureşti -2004

3. Maciuc Irina , Formarea continuă a cadrelor didactice ,Editura Omniscop , Craiova -1998

4. Nicola Ioan , Pedagogie ,E.D.P. R. A. ,Bucureşti -1994

sursa imaginii : freeschoolclipart.com

Timpul

Am auzit de multe ori ca timpul este necrutator cu oamenii. Probabil este adevarat, dar timpul ne ajuta sa ne dezvoltam din mai multe puncte de vedere. Din pacate, transformarile aparute odata cu timpul nu sunt intotdeauna cele mai bune. E importanta educatia noastra, personalitatea, caracterul, puterea de decizie,anturanjul, poate si  putin noroc, etc. Stand de vorba cu persoane cunoscute in anii trecuti am realizat ca pentru unii timpul a ramas pe loc, ca un ceas caruia limbile nu se mai misca.
Timpul ne este prieten sau dusman? Suntem multumiti de prezent sau trecutul era mai bun? Pentru mine prezentul este mai bun si vreau sa cred ca timpul este prieten cu mine.

Everything i do...

Zi de primavara :D

In sfarsit a venit primavara, azi soarele e sus pe cer si afara s-a mai incalzit. Abia astept sa observ natura cum reinvie, mirosul proaspat al florilor, fetele zambitoare ale oamenilor...imi place primavara :D

Frumoasa si bestia - Disney (lb. romana)

Vezi mai multe peTeava.ro

Vezi mai multe peTeava.ro

Vis de copil

Lucrez cu copii. De ce? Nu stiu, ma intreb si eu uneori. Cred ca e din cauza faptului ca ii iubesc. Financiar, o alegere proasta, sentimental e una buna. Atunci cand statul loveste in educatie te gandesti ca ei (copiii) nu au nici o vina. Multi care lucram in domeniu ne dorim sa plecam,dar ne schimbam deciziile zilnic. Te incurajezi singur "Va veni o zi cand lucrurile se vor schimba in bine"....Oare?
 Ma uit la ei si imi dau seama ca multe s-au schimbat de cand eram eu copil. In locul jocurilor distractive din fata blocului au aparut bataile intre roboti, animale care zboara sau jocuri care implica violenta. Pe zi ce trece dispar jocurile copilariei mele - sotronul, patratica,  lupul si oile, etc. Se schimba si sensul intrebarii "Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?", raspunsul era simplu: doctor, profesor, sofer, etc., acum cei mici raspund cu numele unui luptator, un personaj minimax, rar auzi raspunsuri care sa nu fie influentate de ceea ce vad la tv.
Cred ca imi doresc sa mai fiu o data copilul din anii '95...

De ce acceptam violenta?

Este o intrebare căreia mulţi cercetători, dar şi oameni de rând, încearcă să-i găsească un răspuns.Viloenţa poate fi definită din mai multe puncte de vedere.

„Violenţa”, ca definiţie a unei situaţii sociale cuprinzând o serie de posibilităţi diverse de acţiune şi într-o definiţie minimală trebuie înţeleasă ca un concept-cheie conţinut de toate discuţiile ce vizează războiul şi pacea, întrucât prin „război“ înţelegem uzul de forţă militară organizată între diferite grupuri sociale, iar prin „pace”, absenţa acesteia. (Boboc, Alexandru, Filosofia contemporană. Orientări şi tendinţe în filosofia secolului XX, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1980, p. 81).

 TIPURI DE VIOLENŢĂ

 I. Violenta psihologică - este des întâlnită în cuplurile aflate în concubinaj sau căsătorite. Abuzatorul , de regulă,este soţul/concubinul femeii. Cauzele pot fi multuple: situaţia financiară, alcoolul, spaţiul mic al locuinţei, creşterea într-un mediu similar al abuzatorului (copiii învaţă în primii ani de viaţă ceea ce văd în familie), bolile neuropsihice, etc. Acest tip de violenţă poate provoca victimei probleme de sănătate, fobii sociale, ajungând până la depresie profundă. De ce acceptă aceste femei? E greu de spus,  sunt femei care au răspuns că nu au o altă locuinţă, datorită copiilor (deşi aceştia sunt foarte mult afectaţi de situaţie), obişnuinţa, dragostea faţă de partener, etc. Dacă este greşit sau nu rămâne la aprecierea lor.

II. Violenţa psihologică pasivă/violenţa socială - este similară cu cea psihologică. Victima se retrage din viaţa socială, evită să iasă din casă, se retrage din cercurile de prieteni, refuză discuţiile amiabile, devin depresive, se simt singure, apar sentimente de frustrare.

III. Violenţa economică- În acest tip de violenţă apare în plus la abuzator"Eu aduc banii în casă". Dependenţa de partener din punct de vedere financiar poate crea o atmosferă de ostilitate în casă.   Cele mai multe dintre vctime au vârste cuprinse între 25-35 de ani, după această perioadă 80% se despart de partener. Victimile sunt depresive şi nervoase, suferă de oboseală şi stres, nu se consideră respectate si apreciate, sunt nesatisfăcute de viaţa de familie.

IV. Violenţa sexuală - Factorii favorizanţi sunt similari violenţei psihologice sş fizice, dar puternic semnificativ în acest caz este alcoolismul, agresorul fiind beat în aproximativ 75% din cazuri.  Victimile pot femei de toate vârstele, efectele fiind cu adevărat tulburătore, atât fizic, cât şi psihologic. Avem dreptul de a fis respectate, de a spune NU, atunci când nu vrem, avem dretul să fim fericiţi!

.

Someone Special

Spune NU drogurilor!

Daca vom deschide pagina Politiei Romane vom gasi un articol interesant despre droguri: "Pentru că în România, media de vârstă a consumatorilor de droguri ilegale a scăzut în ultimii ani de la 20-25 de ani la 15 ani, cea mai mare teamă a oricărui părinte este legată de posibilitatea ca propriul lui copil să fie tentat de consumul de droguri şi să devină dependent.
În cursul anului 2003, sub auspiciile Consiliului Suedez pentru Informaţii privind Alcoolul şi Alte Droguri şi ale Consiliului Europei prin Grupul Pompidou, Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate au realizat un studiu privind consumul de alcool, tutun şi droguri în şcoli. Rezultatele arată că, faţă de anul 1999, consumul de tutun, droguri şi alcool s-a amplificat. Conform studiului naţional „ESPAD 2003” efectuat pe un eşantion de elevi în vârstă de 16 ani, prevalenţa consumului de tutun este de 64%. În acelaşi timp, un procent de 80% dintre aceştia a consumat cel puţin o dată alcool. În ceea ce priveşte consumul de amfetamine, acesta s-a dublat, iar cel de ecstasy s-a triplat în comparaţie cu anul 1999. Numărul consumatorilor de heroină este estimat la aproximativ 24.000 de persoane în Bucureşti, ceea ce reprezintă 1% din totalul populaţiei.
Foarte puţini părinţi se aşteaptă ca fiii sau fiicele lor să nu consume niciodată alcool sau să nu încerce să fumeze, pentru că aceste produse li se par mai puţin nocive şi nu sunt în afara legii. Tinerii de azi, însă, nu văd nici o diferenţă între consumul de tutun, alcool şi cel de droguri ilegale uşoare deşi, ar trebui să fie conştienţi că, separat de efectul dăunător al drogului în sine, chiar şi implicarea întâmplătoare sau experimentarea acestora este o activitate ilegală şi se poate solda cu dosar penal.
Alarmant este faptul că sunt foarte tineri dar şi că, mulţi dintre ei se înscriu din start în categoria „greilor", studiile indicând o trecere într-un timp relativ scurt, de la consumul de droguri uşoare - canabis, marijuana - la consumul de droguri tari (heroina şi drogurile de sinteză). Consumul de heroină injectabilă va determina la rândul lui consecinţe dramatice pe termen mediu şi lung asupra sănătăţii publice prin înmulţirea simţitoare a cazurilor de SIDA, hepatită B,C, tuberculoză.
Tinerii care devin dependenţi de consumul de droguri vor deveni în scurt timp delincvenţi de drept comun, asta întrucât printre metodele prin care obţin bani pentru „o linie", pe lângă furtul banilor din casa părinţilor şi vânzarea bunurilor de valoare de la domiciliu, se numără adesea spargerea maşinilor şi vânzarea „ponturilor" pentru apartamente în care se poate „opera".
Riscurile consumului de droguri
Societatea condamnă cu vehemenţă pe consumatorii de droguri ilegale dar, manifestă o relativă toleranţă faţă de consumatorii de alcool şi tutun. În realitate însă, şi fumatul şi consumul frecvent şi excesiv de alcool pot determina toleranţă şi dependenţă ducând la afecţiuni ale inimii, tractului digestiv, ficatului, plămânilor şi sistemului nervos central.
Drogurile precum alcoolul, heroina şi tranchilizantele consumate regulat pot duce la modificarea reacţiilor biochimice normale din organism şi dacă nu se continuă administrarea dozelor apar simptomele specifice abstinenţei (tremurături, transpiraţii, simptome asemănătoare gripei). În plus, din cauza faptului că sunt depresoare, ele încetinesc reacţiile organismului şi produc o stare de somnolenţă, capacitatea de coordonare a mişcărilor este afectată iar persoana poate cădea şi se poate accidenta cu uşurinţă.
Drogurile precum amfetaminele, cocaina, ecstasy sunt stimulente puternice, ducând la o descărcare de energie care poate fi fatală în cazul celor care au probleme cu tensiunea arterială.
Consumatorii de LSD suferă de halucinaţii şi pot fi extrem de tulburaţi după administrare, capabili să comită acte periculoase, în special dacă erau anxioşi sau foarte supăraţi înainte să ia drogul.

Depistarea consumatorilor de droguri
Indicii care pot sugera consumul:
-schimbarea bruscă a comportamentului;
-treceri fără motiv de la veselie la tristeţe, uneori chiar agresivitate neobişnuită, şi de la agresiune la linişte şi chiar delăsare;
-pierderea apetitului alimentar, ochi injectaţi;
-pierderea gradată a interesului pentru şcoală, muncă, hobby-uri, sporturi, prieteni;
-stări de somnolenţă şi apatie necaracteristice, oboseală excesivă fără o cauză aparentă;
-cheltuieli excesive, dispariţia banilor sau a unor obiecte de valoare din casă;
-pete neobişnuite, mirosuri ciudate pe piele sau îmbrăcăminte;
-schimbarea grupului de prieteni, precum şi tendinţa de tăinuire a acestor "prieteni" , folosirea unui jargou diferit de cel anterior." (www.politiaromana.ro).

Drogurile au invadat viata omului, tineri uitati de lume, gasiti decedati prin diferite locuri/spatii nefolosite, tineri/oameni care traiesc o drama si alaturi de ei si familia, toate acestea te fac uneori sa te intrebi ce anume simt atunci cand primesc drogul in organism. Poate ca multi au inceput din curiozitate sa se drogheze, altii poate au fost fortati de imprejurari sa intre in aceasta lume intunecata, insa multi au ramas cu aceasta curiozitate de teama consecintelor. Multe vieti se ruineaza din aceasta cauza, multi tineri se ratacesc si nu reusesc sa revina la viata normala, incep sa fure, sa minta, sa se ascunda, sa se izoleze social, abandoneaza scoala si sa se pedepseasca singuri.
Dar oare ce e in sufletul parintilor lor? Cum este posibil ca dragostea de mama sa nu fie suficienta pentru a-si ajuta copilul?De ce aleg suferinta aceste persoane in locul unui zambet?
SPUNETI NU DROGURILOR!!!