Pagini

luni, 29 martie 2010

Importanţa părinţilor in viaţa copiilor.

             Rolul părinţilor în viaţa noastră este de a ne arăta "luminiţa de la capătul" tunelul, de a ne călăuzi paşii prin întuneric sau de a ne ajuta să găsim drumul corect în viaţă. Cu toate acestea, mulţi dintre ei uită ce înseamnă să fi părinte, refuză să acorde ajutor copilului atunci când are nevoie, îi abandonează în maternitate sau centre de ajutor, îi maltratează fizic şi/sau psihic, iar lista poate continua. 
             Fiecare dintre noi ne dorim să fim părinţi, însă trebuie să ne gândim înainte ce putem oferi noi acestor copii. A fi părinte nu este o meserie şi nu se încheie o data cu vârsta, ci continuă de la naşterea copilului pâna la sfârşitul vieţii şi dincolo de ea, este rolul cel mai important din viaţa noastră.
 Într-o zi se prezintă în faţa mea o doamnă foarte drăguţa care la prima vedere nu ar avea probleme. Cu toate acestea, aparenţele pot înşela. Fostul soţ o maltrata fizic şi psihic. După ce a încercat a treia oară să o omoare, doamna şi-a luat copilul în braţe şi l-a părăsit. Îmi povesteşte despre fetiţa ei că a fost maltratată prima dată la 7 luni deoarece plângea şi fostul soţ nu înţelegea de ce nu încetează.După un timp violenţa din familea a afectat sănătatea fetiţei. Acum se află sub tratament, iar mama încearcă din răsputeri să-i facă viaţa cât mai frumoasă. Ce fel de părinte este tatăl?! Ce suflet poate avea un astfel de om? 
         Văd în fiecare zi zeci de părinţi, unii mai diferiţi ca ceilalţi. Unii răsfaţă copiii foarte mult, unii îi agresează, alţii îi ignoră. Care e tipul de părinte potrivit pentru a educa un copil? Părintele AUTORITAR impune limite, graniţe în dezvoltarea personalităţii. Părintele PERMISIV acordă libertatea necesară, încredere în luarea deciziilor, autonomie, însă de multe ori lipsa graniţelor poate fi greşit înţeleasă de copii determinând mai târziu apariţia unui comportament deviant. Părintele AUTOCRAT critică de cele mai multe ori comportamentul  copiilor şi răspunde cu furie, ţipă, pedepseşte şi foloseşte forţa. Specialiştii recomandă o combinaţie între permisiv şi autoritar deoarece copilului trebuie lăsat un spaţiu în care să ia deciziile singur, însă în luare acestor decizii trebuie să ştie că are anumite limite impuse de un anumit COD, nu de părinţi.
          
           

Un comentariu:

  1. Cei mai importanti oameni din viata mea sunt parintii. As face orice ca ei sa fie fericiti :)

    RăspundețiȘtergere

What do you think?