Pagini

duminică, 21 martie 2010

Studenţi în Romania

Eu sunt una din multele persoane licenţiate din România care a realizat că, după ani de învăţat, diploma nu te ajută foarte mult în obţinerea unui loc de muncă. Ce înseamnă să fi student în România? Înseamnă să mergi la cursuri, să înveţi şi să-ţi obţii diploma de licenţă? Doar atât?! 
E frumos momentul absolvirii deoarece ţi se recunosc oficial reuşitele de pe parcursul a 3 ani, e frumos deoarece poţi petrece alături de colegii tăi ultimile clipe din viaţa de student. Sunt multe lucruri frumoase în timpul studenţiei, petrecerile până în zori de zi, programul puţin mai flexibil decât în liceu, posibilitatea de a cunoaşte persoane noi, de a-ţi face prieteni noi, de a cunoaşte profesori cu experienţă, ş.a. Cu toate acestea, după multiplele clipe frumoase, rămâi cu adeverinţa de licenţă în mână şi cu aşteptări mari de la viaţă. După ce baţi la câteva uşi unde îţi răspund politicos "În momentul de faţă nu avem fonduri, lăsaţi un CV şi vă contactăm noi.", realizezi că România s-a schimbat, că nu se ridică la aşteptările noastre, că devenim şomeri după finalizarea studiilor, nu ceea ce ne-am dorit şi pentru care ne-am pregatit. 
               Persoanele importante din stat nu se gândesc oare la asta? Mulţi se întreabă de ce majoritatea tinerilor pleacă să muncească sau să studieze în alte ţări....oare de ce? De plăcere? Din lipsă de ocupaţie? NU!!! Sunt nevoiţi să plece pentru că în ţară nu găsesc ceea ce au nevoie, nu le sunt satisfăcute trebuinţele sau aşteptările. Pleacă pentru că nu au puterea financiară de a-şi cumpăra un loc de muncă, nu au "pile" sau "relaţii", pentru că nu sunt copii de "milionari" care să primească totul de-a gata şi mai ales, pleacă pentru că îşi doresc mai mult de la viaţă. Toţi ne dorim mai mult de la viaţă,

Un comentariu:

  1. Eu m-am obisnuit cu ideea ca traim in Romania. Imi place ce ai scris pe blog, unele lucruri sunt greu de acceptat, dar adevarate.

    RăspundețiȘtergere

What do you think?